luni, 31 octombrie 2011

Vizită istorică la Mănăstirea Dumbrava
Preafericitul Părinte Teodor al II- lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române au vizitat astăzi, 31 octombrie, Mănăstirea „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din localitatea Dumbrava, judeţul Alba. De asemenea, la eveniment au fost prezenţi Mitropolitul de Patras şi alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Oaspeţii au fost întâmpinaţi de un grup de copii din cadrul Aşezământului social al Mănăstirii. Aici a fost inaugurat un nou corp de camere pentru bătrânii şi copiii orfani din judeţ.

Cei doi Întâistătători au binecuvântat apoi Cabinetul stomatologic al Aşezământului Mănăstirii Dumbrava, dar şi camerele din noua clădire ridicată în incintă. Aceasta va oferi adăpost unor persoane vârstnice.

Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus: „Această legătură între rugăciune şi acţiune, între iubirea faţă de Dumnezeu exprimată în rugăciune şi în iubirea faţă de semeni exprimată în fapte bune a luat o amploare deosebită. Avem peste 500 de aşezăminte filantropice în Patriarhia Română, dar mai ales în Arhiepiscopia de Alba Iulia, Înaltpreasfinţitul Andrei a dezvoltat în mod intens această cooperare între oamenii Bisericii şi autorităţile judeţene pentru a avea grijă de copii, de bolnavi, de bătrâni şi este mare nevoie pentru că avem multă suferinţă”.

„Preafericirea Voastră vă adresăm, încă o dată, felicitări pentru această lucrare a Bisericii din România. De asemenea, îl felicităm şi pe părintele duhovnic de aici, care, cu binecuvântarea chiriarhului, oferă mângâiere duhovnicească şi cuvânt bun de întărire atât ostenitorilor, cât şi celor care sunt îngrijiţi. Mănăstirea fiind înconjurată de multe sate, fără îndoială că poposesc aici şi credincioşii din satele învecinate ca să se relaxeze spiritual şi să se roage pentru sănătate. Fie ca exemplul acestei mănăstiri să fie luat şi de multe alte mănăstiri nu numai din România, ci şi din celelalte Biserici Ortodoxe”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Teodor al II-lea.

Aşezământul Mănăstirii Dumbrava oferă adăpost unui număr de 80 de copii şi vârstnici. Totodată, alte 100 de persoane cu o situaţie materială precară beneficiază aici, zilnic, de o masă caldă.

Angajaţii Aeroportului Militar „Luna” s-au închinat, înainte de plecarea delegaţiei oficiale, la Cinstitul Cap al Sfântului Apostol Andrei.
(Sursa: www.basilica.ro)